Remediul insuficientei catehizări (2) - educația creștină a copiilor




Luis de Granada, Compendiul Doctrinei Creștine, Capitolul II, 3

Al doilea remediu la care mă gândesc este ca în cazul în care părinții nu au capacitatea de a-și învăța copiii, cel puțin să caute un om căruia să-i încredințeze și care să-i învețe ceea ce trebuie să știe creștinul. O persoană care cu doctrina și cu exemplul să-l ducă pe calea adevărului și să-l îndrăgostească de el și mai ales să-l învețe să simtă binefacerea răscumpărării pe care au primit-o de la Fiul lui Dumnezeu, precum și marea și excesiva iubire cu care îi iubește Dumnezeu încă înainte de nașterea lor și cât i-ar iubi pentru totdeauna dacă se vor păstra în acea curăție pe care El le-a împărtășit-o prin Sângele Său. Acestea cu ușurință le va putea face învățătorul dacă are zel, pentru că nimic nu se lasă îndreptat mai ușor decât plantele tinere, dacă sunt cu pricepere îndrumate.

Al treilea lucru care se cere după aceea, este ca părinții să facă tot ce le stă în putință să-i îndepărteze încă din copilărie pe copiii lor de tovărășiile rele și dăunătoare și să-i ducă înspre cele bune, refuzând să urmeze sfatul vanității pe care-l urmează de obicei lumea, căutând numai pe cei egali sau mai avantajați și respectați și fugind de virtutea celor de mai de jos, ca să fugă de starea de inferioritate.

Părinții trebuie să aibă grijă în mod cu totul special ce cărți citesc copiii lor, atât la școală cât și în afara ei, pentru ca în nici un fel să nu ajungă să aibă în mâini, sau să audă de la alții lucruri citite din cărți în care se găsesc materiale dezonorante și deșarte. Pentru orice vârstă sunt acestea dăunătoare, dar cu atât mai mult pentru copii, căci nimic nu rămâne înscris în afectivitate și în memorie mai mult decât cele comunicate la primă vârstă; odată auzite în fragedă copilărie, acestea rămân imprimate ca niște imagini în ceara moale, și niciodată după aceea nu mai pot fi șterse. Vârsta ajunsă deja la experiență și confirmată în virtute poate citi mai în siguranță cărți, deși unele sunt de așa natură că nimeni nu ar trebui să le ia în mâini. Dar celor care abia încep să deschidă ochii în lumea aceasta nu li se poate administra o otravă mai tare decât ai lăsa să citească ceea ce acum vedem că în mod obișnuit se folosește. E lucru de mirare că se arată sârguință în republică pentru a evita tot felul de lucruri din partea cărora se poate suferi puțină pagubă, dar pentru cărțile pe care le au de citit creștinii poarta este deschisă și nu se caută a se pune capăt deșertăciunii acesteia și nici pagubei care ne vine din ea. Sincer, văd cărți pe care a le aproba cred că este păcat public.

Las acum această problemă, care este de mai mare importanță decât pare, și afirm că părintele care își vrea copilul creștin trebuie să caute ca în casă și la școală să-și dezlege limba cu numele și laudele lui Dumnezeu și a lui Isus Cristos Fiul Său, Răscumpărătorul și Domnul oamenilor; acesta să-i fie primul exercițiu al memoriei sale. Să caute apoi ca niciodată să nu citească și să nu audă altceva decât laudele aduse virtuții și faptelor creștine, îndemnuri și eforturi spre aceasta, blamări ale păcatelor și viciilor, și alte lucruri care să cultive ura față de ele, și ca mai înainte de a înțelege ce sunt acestea să fie deja obișnuit să le dezaprobe și să le ocărască. Și, în sfârșit, să caute ca în tot ceea ce va citi și va fi învățat, să se urmărească formarea unui suflet generos, disprețuitor a tot ceea ce stimează lumea, și apreciator numai al virtuții și a ceea ce Dumnezeu face pentru ai săi și ai săi pentru El.

Dacă s-ar gândi creștinii la ziua în care vor fi judecați împreună cu păgânii și la cum se va dezvălui atunci sârguința cu care și-au educat aceia copiii, educându-i numai pentru virtuți și activități politice, și la eforturile depuse acum de părinții care susțin că își educă copiii pentru a fi creștini, cred că aceștia ar avea motive întemeiate ca încă de pe acum să să se pună pe tremurat.  

Mulți se vor scuza zicând că ei ar fi făcut tot ceea ce am spus dacă ar fi avut posibilitatea și timpul pentru așa ceva, și că le-au lipsit ambele. Că își câștigă pâinea muncind pe brațe, că au fost nevoiți să-și educe copii în aceeași profesie și că din acest motiv au fost - cumva în mod forțat - atât de ocupați că n-au mai avut spațiu și pentru studierea acestor doctrine. Le-aș putea foarte bine răspunde unora ca aceștia întrebându-i dacă există vreo activitate care-l scutește pe om să fie creștin sau să știe ceea ce este necesar pentru a fi creștin. De asemenea i-aș putea întreba dacă este adevărat că nu le mai rămâne timp pentru activitățile persoale, sau pentru hobby-uri, sau pentru deșertăciuni, sau pentru distracții, joacă, plimbare și cârcoteală. Căci, dacă le rămâne pentru acestea, cum de le lipsește pentru cealaltă? Numai să iubească ei viața creștină, și atunci nu vor mai zice niciodată că au renunțat la ea din lipsă de timp. Lungimea acestei preocupări ține mai mult de inimă decât de zile. 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cateheza, formarea ucenicului lui Isus Cristos!

Remediul insuficientei catehizări (1)

Dezinteresul creștinilor față de învățătura și de Cuvântul lui Dumnezeu