Structura catehismului și cele patru dimensiuni ale vieții creștine

Cateheza nr. 03

STRUCTURA CATEHISMULUI
Și cele patru dimensiuni ale vieții creștine  - CBC 13-17



După ce am văzut necesitatea cunoașterii doctrinei creștine, să vedem acum care sunt părțile ei principale. Să examinăm structura catehismului, modul în care autorii au organizat conținutul învățăturii Creștine. Structura Catehismului nu este aleatorie, ci este în ea înseși un mesaj. Autorilor așadar le-ar placea să învățăm ceva foarte important pentru credința Creștină din însăși modul în care au organizat prezentarea misterelor de credință. Imaginea folosită pentru a descrie această structură este; o melodioasă simfonie a adevărului. Un adevăr complet, atractiv, a cărei frumusețe spirituală se adresează direct celor mai adânci dorințe ale inimii umane, creată pentru aceste adevăruri divine, o inimă neliniștită care nu-și găsește liniștea și mulțumirea decât în ele. Papa Benedict al XVI-lea scrie prezentând Compendiul Catehismului Bisericii Catolice: Catehismul se împarte în patru părţi, corespunzând legilor fundamentale ale vieţii în Cristos.

În introducerea sa, Catehismul Roman scrie cu privire la structura conținutului: „Adevărurile revelate de Atotputernicul Dumnezeu sunt așa de multe și de variate încât nu este o sarcină ușoară să dobândești o cunoaștere a lor, sau după ce ai dobândit-o, să ți-o amintești atât de bine încât să fi capabil să le explici cu ușurință și promptitudine când ocazia o cere. De aceea predecesorii noștrii în credință au redus cu foarte multă înțelepciune toate doctrinele mântuirii la aceste patru capitole: Crezul Apostolic, Sacramentele, Cele 10 Porunci și Rugăciunea Domnească. (...) Expunerea acestor patru părți,(...) include tot ceea ce ar trebui să învețe Creștinul.”

Catehismul Bisericii preia această structură susținută pe patru piloni, și adaugă ceva nou, pentru a consolida baza pilonilor:

13. Planul acestui Catehism se inspiră din marea tradiţie a catehismelor, care articulează credinţa în jurul a patru "stâlpi": mărturisirea de credinţă baptismală (Simbolul), sacramentele credinţei, viaţa de credinţă (Poruncile), rugăciunea credinciosului (Tatăl nostru).

„Un catehism trebuie să prezinte în mod fidel şi organic și fidel toată învăţătura de credință. Aceasta este întotdeauna aceeaşi dar şi izvor de lumini mereu noi. „Pentru a răspunde la această dublă cerinţă, Catehismul Bisericii Catolice reia ordinea "veche", tradiţională, şi urmată deja de Catehismul Sfântului Pius al V-lea, articulând conţinutul în patru părţi. Dar, în acelaşi timp, conţinutul este adesea exprimat într-un fel "nou", pentru a răspunde la întrebările epocii noastre.” (Sf. Ioan Paul al II-lea, Fidei Depositum)
Aceste patru elelemente ale credinței Creștine de astăzi sunt aceleași patru care au fost prezente întodeauna în viața Bisericii. FA 2,42: Ei erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea [fraternă], la frângerea pâinii şi la rugăciune. Catehismul reiterează cu fidelitate aceleași elemente pe care le-au utilizat Apostolii în viața Bisericii, pentru creștere ei. Și așa a fost transmisă întotdeauna credința.

Dar, în acelaşi timp, conţinutul este adesea exprimat într-un fel "nou", pentru a răspunde la întrebările epocii noastre. (FD)

În ce constă noutatea? Am afirmat că structura doctrinei Bisericii, templul lui Dumnezeu, a fost construită pe patru piloni pe care se sprijină întregul edificiu. Dar ce ne facem cu pilonii atunci când fundația este distrusă sau grav avariată? În vremurile noastre multe dintre elementele pe care se întemeiază Biserica, fundamentele necesare pentru ridicare pilonilor au fost lovite de secularismul relativizant și de o îndelungată neglijare a formării credinței adulților. Pentru a răspunde acestei situații, fiecare dintre cele patru părți ale Catehismului are două secțiuni. Prima secțiune ne oferă elementele de bază necesare pentru a înțelege adevărurile care vor permite construirea pe stâncă a pilonilor, prezentați la rândul lor în secțiunea a II-a. Iată structura:

Partea întâi: Mărturisirea de credinţă
14. Cei care prin credinţă şi botez îi aparţin lui Cristos trebuie să-şi mărturisească credinţa baptismală în faţa oamenilor (Mt 10, 32; Rom 10,9 ).
(Fundamentul 1: secţiunea întâi) Catehismul expune mai întâi în ce constă Revelaţia, prin care Dumnezeu se adresează şi se dăruieşte omului, şi credinţa, prin care omul îi răspunde lui Dumnezeu .

(Pilonul 1: secţiunea a doua). Simbolul credinţei rezumă darurile pe care Dumnezeu le face omului, ca Autor a tot binele, ca Răscumpărător, ca Sfinţitor, şi le articulează în jurul celor "trei capitole" ale Botezului nostru - credinţa: într-un singur Dumnezeu: Tatăl Atotputernic, Creatorul; - şi Isus Cristos, Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru; - şi Duhul Sfânt, în Sfânta Biserică  
Prima parte, conţine o sinteză potrivită a lex credendi, adică a credinţei mărturisite de Biserica Catolică, luată din Simbolul apostolic, a cărui proclamare constantă în adunările creştine menţine vie amintirea principalelor adevăruri ale credinţei. Această parte conține tot ceea ce trebuie crezut potrivit cu credința Creștină.

Partea a doua: Sacramentele credinţei
15. A doua parte a Catehismului expune în ce fel mântuirea lui Dumnezeu, înfăptuită o dată pentru totdeauna prin Cristos Isus şi prin Duhul Sfânt, este făcută prezentă: 
- în acţiunile sacre ale liturgiei Bisericii (secţiunea întâi, fundamentul - Economia Sacramental - celebrarea misterului pascal în cultul liturgic al bisericii),
- în special în cele şapte sacramente (secţiunea a doua: pilonul).

Partea a doua, prezintă elementele esenţiale ale lex celebrandi. Vestirea evangheliei îşi află răspunsul privilegiat în viaţa sacramentală. În ea, credincioşii experimentează şi mărturisesc, în fiecare moment al existenţei lor, eficacitatea mântuitoare a misterului pascal, prin care Cristos a împlinit opera răscumpărării noastre.

Partea a treia: Viaţa de credinţă
16. Partea a treia a Catehismului prezintă scopul ultim al omului creat după chipul lui Dumnezeu: fericirea şi căile pentru a ajunge la ea:
- prin acţiune dreaptă şi liberă, cu ajutorul legii şi al harului lui Dumnezeu (secţiunea întâi);
- prin acţiune ce realizează dubla poruncă a iubirii, desfăşurată în cele zece porunci ale lui Dumnezeu (secţiunea a doua).

Partea a treia, intitulată „Viaţa în Cristos”, aminteşte de lex vivendi, adică angajarea pe care o au cei botezaţi de a manifesta, în comportamentul lor şi în alegerile lor etice, fidelitatea faţă de credinţa mărturisită şi celebrată. Creştinii sunt chemaţi de Domnul Isus să îndeplinească fapte care se potrivesc demnităţii lor de fii ai Tatălui în dragostea Duhului Sfânt.

Partea a patra: Rugăciunea în viaţa de credinţă
17. Ultima parte a Catehismului tratează despre sensul şi importanţa rugăciunii în viaţa credincioşilor (secţiunea întâi).
Ea se încheie cu un scurt comentariu al celor şapte cereri din Rugăciunea domnească (secţiunea a doua). În ele găsim ansamblul bunurilor pe care trebuie să le sperăm şi pe care Tatăl nostru din ceruri vrea să ni le dăruiască.

Partea a patra, intitulată „Rugăciunea creştină”, oferă o sinteză a lex orandi, adică a vieţii de rugăciune. După exemplul lui Isus, modelul perfect al celui care se roagă, şi creştinul este chemat la dialogul cu Dumnezeu în rugăciune, a cărei expresie privilegiată este rugăciunea Tatăl nostru, rugăciunea pe care ne-a învăţat-o însuşi Isus.

Unitatea celor patru părți legătura dintre ele
Mai întâi trebuie spus că, așa cum toate simfoniile clasice au patru mișcări, Catehismul trebuie la rândul lui - ca o simfonie a adevărului - să conțină toate cele patru părți fundamentale ale doctrinei creștine - întru cât își propune să ofere o relatare integrală a elementelor esențiale ale credinței. O simfonie poate fi apreciată numai când este ascultată ca întreg. Toate cele patru părți trebuie ascultate, ca să se poată percepe întregul adevăr al credinței.

Pentru ca oferirea propriei credințe să fie perfectă, cel care devine ucenic al lui Cristos are dreptul să primească „cuvântul credinței” nemutilat, nefalsificat, nediminuat, ci complet și integral, în toată rigoarea și în toată vigoarea lui. A trăda în orice lucru integritatea mesajului înseamnă golirea periculoasă a catehezei însăși și compromiterea roadelor pe care Cristos și comunitatea eclezială au dreptul să le aștepte. învățându-i să păzească toate… Când un om, intuind „sublimitatea cunoașterii lui Isus Cristos”, întâlnit în credință, poartă cu sine dorința de a-l cunoaște mai bine ..., nici un pretext nu este valid pentru a-i refuza o parte orecare a acestei cunoașteri. CT 30

În al doilea rând, trebuie spus că gloria, strălucirea fiecărui aspect al credinței este legată cumva de relația lui cu întreaga simfonie a adevărului revelat.

Legăturile dintre cele 4 părți
Catehismul se împarte în patru părţi, corespunzând legilor fundamentale ale vieţii în Cristos. (Benedict al XVI-lea)

Scria Luis de Granada în Spania secolului de aur al Creștinătății: „Una dintre lucrurile pe care le resimțim cel mai mult dintre câte sunt în Biserica creștină este ignoranța creștinilor din ziua de azi cu privire la înseși legile și fundamentele religiei lor.
     Cu greu găsești un musulman sau un evreu pe care de-l întrebi despre pricipalele articole și părți ale doctrinei lor, să nu știe să argumenteze cumva. Dar între creștini (care întru cât au primit doctrina din cer, ar trebui să o aibă mai bine întipărită în inima lor) se găsește atâta dezinteres și neglijență cu privire la acestea, încât nu numai copiii, ci chiar bărbați în toată firea abia de știu primele elemente a acestei celeste profesiuni. Și dacă este adevărat că de la a spune până la a face e mare distanța, cât de departe vor fi de a face ceea ce le poruncește Dumnezeu, aceia care nici nu știu și nici nu le trece prin cap ce li se poruncește?”  (Granada, Compendio, cap.1)
     „Cu toții știm că patru sunt principalele părți ale doctrinei, și anume, articolele de credință, poruncile, rugăciunea și sacramentele: dar rațiunea și necesitatea acestor părți nu o știu toți, și este un lucru foarte important de știut, mai mult, fără a înțelege aceasta nu se poate ști nimic.” (Id., cap.2)
     Cele patru părţi sunt legate una de alta, de unul și același mister creştin. Dar, continuă Venerailul - „pentru a înțelege această legătură trebuie să se știe că trei lucruri se cer pentru a fi un adevărat creștin: să vrei, să ști și să poți. Creștinul trebuie mai întâi să vrea din toată voința și inima lui să-l slujească pe Dumnezeu și să-i păzească poruncile, și să fie atât de convins în această privință, încât de ar avea la dispoziție alte câteva mii de maniere de viață și căi de a trăi în lume, să se hotărască să meargă numai pe aceasta. În al doilea rând, după această decizie, trebuie să știe care sunt aceste porunci și care sunt lucrurile în care trebuie să placă și să slujească Domnului. Căci așa cum mi-ar fi de puțin folos să fiu determinat să slujesc un rege, dacă nu aș ști cum și în ce anume trebuie să-l slujesc, tot așa prea puțin îmi este de folos să doresc să slujesc pe Dumnezeu dacă nu știu în ce anume trebuie să-l slujesc. În al treilea rând, trebuie să poată: căci deși aș putea fi hotărât să-l slujesc și aș putea ști în ce constă slujirea, dacă nu am forțele și nici posibilitatea de a o face, (din cauză că ceea ce mi se poruncește depășește capacitatea și puterea firii mele), prea puțin mi-ar fi de folos voința și știința, când îmi lipsește putința.
     Acestor trei părți le corespunde bogata doctrină creștină cu cele patru părți pe care ea le învață. Căci, prin articolele de credință ne înclină inimile cu multă putere de convingere spre a voii să-l iubim pe Domnul și să i ne supunem. Prin doctrina poruncilor ne învață izvoarele a toată virtutea și dreptatea și ne prezintă în chip distinct ceea ce trebuie să facem pentru a place Domnului și a-i merita prietenia. Iar prin doctrina despre rugăciune și sacramente ne arată cum noi - oameni lipsiți de putere spirituală, slabi, trupești și înclinați spre rău - putem să dobândim puterea de a ține legea lui Dumnezeu. Pentru că rugăciunea are menirea de a cere sprijinul harului pentru împlinirea legii, iar sacramentele au puterea de a-l da. Este esențial să reținm: puterea de împlini voia lui Dumnezeu se dobândește prin harul pe care ni-l dau sacramentele prin rugăciune.
     În concluzie, putem să înțelegem acum felul în care trebuie să ne folosim de această doctrină cerească, ca să nu o citim, nici să o cunoaștem degeaba. Și anume, de misterele credinței trebuie să ne apropiem pentru a ne înclina inima spre iubirea și frica de Dumnezeu, spre recunoștința pentru binefacerile lui și spre supunerea față de poruncile lui (Cu dorința de a-l cunoaște pe Dumnezeu mai bine pentru a-l iubi mai mult). De doctrina poruncilor trebuie să ne folosim pentru a-i înțelege voința și pentru a ști în ce anume îi putem plăcea sau displăcea. Iar de rugăciune și de sacramente trebuie să ne folosim cu scopul de a dobândi spiritul, puterile și harul cu care să putem transpune în faptă tot ceea ce poruncește legea.
    Și astfel nu ne va lipsi nimic din ce se cere pentru împlinirea și desăvârșirea creștinătății.”


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cateheza, formarea ucenicului lui Isus Cristos!

Cum să-l căutăm pe Dumnezeu în așa fel încât să-l găsim?

Remediul insuficientei catehizări (1)